Legenda Științei din anii ’80 va da lovitura de start la Universitatea Craiova – Rapid! Acum 8 ani ajunsese să lucreze cu ziua pe câmp

Legenda Științei din anii '80 va da lovitura de start la Universitatea Craiova - Rapid! Acum 8 ani ajunsese să lucreze cu ziua pe câmp
  • Publicat:

La derby-ul din seara aceasta, dintre Universitatea Craiova şi Rapid, lovitura de start va fi dată de fostul jucător al Universităţii Craiova din anii ’80, Nicolae Ghiţă, care astfel va deveni „ambasador onorific al Universităţii Craiova”.

Nicolae Ghiţă (62 de ani) a rămas în memoria fanilor Ştiinţei îndeosebi prin cele două goluri marcate împotriva portughezilor de la Chaves, în Cupa UEFA, în 1987. Chiar dacă a fost eliminată de Chaves (3-2 acasă şi 1-2 în Portugalia), succesul de acasă avea să rămână ultima victorie a Ştiinţei în cupele europene contra unei echipe dintr-un campionat puternic.

Ghiţă „Bulgarul” dă lovitura de start la derby-ul Universitatea Craiova – Rapid

Cel alintat „Bulgarul” este acum angajat în sectorul Pieţe din cadrul Primăriei Dăbuleni, dar în urmă cu 8 ani era ignorat inclusiv în localitatea natală, lucrând cu ziua pe câmp. Actualul primar al Dăbuleniului, Aurel Băjenaru, a avut grijă să-i acorde lui Nicolae Ghiţă atenţia meritată, dar pe vremea vechii administraţii nu a fost băgat în seamă. Iar până azi, nici din partea Universităţii Craiova n-a primit semnale. El s-a accidentat grav tocmai într-un meci cu Rapid şi apoi nu a mai revenit la forma maximă.

Pe Nicolae Ghiţă, cei care l-au prins jucând îl descriu ca pe „un atacant scund, dar puternic, tare pe picioare, care băga capul între umeri şi demara pe extremă, finalizând acţiunile cu centrare de gol sau cu gol”.

„Am fost un produs al clubului din Valea Roşie. M-au luat direct de pe maidan. I-am avut antrenori pe Nicolae Stanciu şi Titi Deliu. Am jucat aproape 10 ani la Divizia C şi B. Jucam extremă stânga, iar jucătorii care mi-au fost modele au fost: Zoli Crişan, Mitică Marcu şi Marcel Răducanu. Am fost golgheter în 1986 în seria a doua şi Titi Oţet m-a adus la Universitatea, unde am jucat doi ani. La debutul pentru Craiova am marcat două goluri, cu Universitatea Cluj”, îşi amintea Nicolae Ghiţă, într-un interviu pentru Cuvântul Libertăţii.

A marcat două goluri şi a scos un penalty cu Chaves

În ediţia 1987-1988 a Cupei UEFA, Universitatea Craiova era eliminată încă din turul inaugural de echipa portugheză Desportivo Chaves. Chiar dacă din Craiova Maxima mai rămăseseră doar Lung, Negrilă, Irimescu şi Geolgău, alături de antrenorul Oţet, ieşirea prematură din competiţie a Ştiinţei a fost la acea vreme o mare supriză. Un jucător s-a remarcat în mod desosebit în acea dublă manşă cu lusitanii: Nicolae Ghiţă. I se spunea „Bulgarul”, fusese adus de la Electroputere şi se afla la debutul în cupele europene, la fel ca alţi trei jucători alb-albaştri: Gigi Ciurea, Fane Stoica şi Viorel Vancea.

În tur, portughezii uluiau un „Central” arhiplin, având 2-0 după o oră de joc. În ultima jumătate de oră, alb-albaştrii au avut însă o revenire fantastică, golul victoriei fiind de marcat de rezerva Ghiţă, care îl înlocuise în finalul primei părţi pe Mircea Irimescu, care se accidentase. „Bulgarul” a adus astfel ultima victorie a Ştiinţei contra unei echipe dintr-un campionat puternic al Europei, de la care au trecut aproape 3 decenii. Tot Ghiţă obţinuse penalty-ul transformat de Ciurea, de la care a plecat revenirea.

Acelaşi Ghiţă avea să fie unicul marcator al Craiovei şi în meciul retur, golul său venind pe final, când gazdele aveau deja 2-0.

„Golurile cu Chaves nu le uit niciodată, sunt averea mea şi nu mi le ia nimeni. La primul, pe Central, «Piticul» (Ciurea, n.r.) mi-a dat pasă, eram cu spatele la poartă. L-am fentat pe Garrido şi am tras. Am văzut doar că am lovit bara, fiindcă m-am prăbuşit de la cotul primit în gât. Am realizat că am dat gol după reacţia publicului şi când a venit Adrian Popescu să mă ridice. În Portugalia mi-a centrat Bădiţă (Pavel Badea, n.r.) la un corner şi am marcat cu capul, deşi eram scund, aşa cum mă vedeţi. Nici acolo nu am realizat imediat că marcasem. Mi-a strigat Negoro: «Hai bă, sus, că e gol!» N-am mai avut timp să marcăm încă o dată…mare păcat că ne-au eliminat, n-au fost mai buni ca noi, dar am luat nişte goluri stupide”.

Mircea Lucescu le spunea lui Sabău, Rednic şi ceilalţi: „Dacă ne bat oltenii, vă mănânc!”

Cele două sezoane petrecute la Universitatea Craiova sunt perlele din CV-ul „Bulgarului”, de care povesteşte cu mândrie: „Cu Gigi Ciurea m-am înţeles cel mai bine la Universitatea. Un caracter deosebit este Emil Săndoi, iar Gică Popescu şi Adrian Popescu m-au impresionat ca fotbalişti, ca de altfel şi cei care rămăseseră din Craiova Maxima. Când m-am transferat la Ştiinţa, mi s-a dat apartamentul în care locuise Ilie Balaci, după ce el a plecat la Dinamo. Balaci a fost o somitate, a fost cel mai bun jucător pe care l-am văzut şi am avut plăcerea să joc împotriva lui în meciurile Universitatea – Electro şi Universitatea – Dinamo”.

Ghiţă îşi aminteşte că pe vremea sa fotbaliştii erau mai puţin motivaţi financiar, dar impulsul fanilor era fantastic: „Atmosfera de pe Central era incredibilă, şi acum mi se ridică părul pe mâini când mă gândesc. Când ieşeai de pe tunel şi auzeai „Ştiinţa, Ştiinţa” te simţeai invincibil. Îmi aduc aminte de meciul cu Dinamo, terminat 1-1. Lucescu le spunea lui Sabău, Rednic şi ceilalţi: «Dacă ne bat oltenii, vă mănânc!» Noi luptam pentru public, banii nu erau deloc mulţi şi nici importanţi. Totuşi, câtodată aveam prime destul de consistente, aşa cum a fost la un meci cu Victoria Bucureşti, în deplasare. Conduceam cu 1-0 şi Mitică Dragomir, care era preşedinte la echipa Securităţii, a făcut scandal la pauză la vestiare, iar arbitrul ne-a tocat în repriza a doua, nu ne-a lăsat să trecem de centrul terenului. Negoro ne mobiliza să rezistăm: „N-au voie să ne dea gol!”. Ţin minte că ei dădeau mingea afară şi tot ei băteau aut, iar de coate în figură şi alte lovituri nu mai vorbesc, toate trecute cu vederea. I-am bătut cu 1-0, am ieşit mândri de pe teren”.

O accidentare gravă produsă tocmai la un meci cu Rapid l-a scos din circuit pe Nicolae Ghiţă. „Pot să spun că am plecat în principal din cauza concurenţei care era atunci la Universitatea, dar şi din cauza unei accidentări într-un meci cu Rapid, am avut fractură de peroneu. Până când mi-am revenit, pierdusem locul în echipă. Când a venit Sorin Cârţu nu mi-a mai dat şanse. L-am apreciat ca fotbalist, dar ca om a lăsat de dorit, mă aşteptam să aibă mai mare grijă de jucătorii săi”.

Regretă dispariţia echipei Electroputere Craiova

Nicolae Ghiţă regretă dispariţia echipa sale de suflet, Electroputere, dar se bucură că măcar Universitatea a fost resuscitată. „Îmi pare rău că s-a desfiinţat Electro, a fost un brand al Craiovei. Am trecut prin Valea Roşie şi m-a năpădit nostalgia, mi-am adus aminte de meciurile care se jucau acolo. Dar ce să mai zic, dispăruse ea, Universitatea Craiova, acum câţiva ani, dar Electro, care era echipa unei fabrici, a unui cartier? Mă uit şi acum la meciurile Ştiinţei. Nu avem echipă rea, dar trebuie ca jucătorii să aibă mai mare grijă de tricoul pe care-l poartă. Trebuie să le tremure carnea pe ei, să zbârnăie, aşa cum făceam noi”.

16 septembrie 1987, Cupa UEFA, turul I, manşa întâi

Universitatea Craiova – Desportivo Chaves 3-2

Au marcat: Ciurea 63 – pen., Vancea 65, Ghiţă 85 / Gilberto Gomes 19, Vermehlinho 52.

Craiova, stadion: „Central”, spectatori: 40.000.

Universitatea Craiova: Crişan – Negrilă, Săndoi, Gică Popescu, Weissenbacher, Mănăilă, Ciurea, Badea, Irimescu (40 Ghiţă), Şt. Stoica (63 Geolgău), Vancea. Antrenor: Constantin Oţet.

Desportivo Chaves: Padrao – Jorginho, Garrido, Cerqueira, Rogerio Pimenta (70 Vicente), Slavkov, Zdravkov, Vermehlinho, Luis Saura (46 Serra), Gilberto Gomes, Diamantino. Antrenor: Raul Aguas.

Arbitru: Yusuf Namoglu (Turcia).

 

30 septembrie 1987, Cupa UEFA, turul I, manşa a doua

Desportivo Chaves – Universitatea Craiova 2-1

Au marcat: Slavkov 5, Vermehlinho 62 / Ghiţă 83.

Chaves, Stadion: „Municipal”, spectatori: 16.000.

Chaves: Padrao – Jorginho, Garrido, Cerqueira, Slavkov (63 Julio Sergio), Zdravkov (84 Vicente), Vermehlinho, Serra, Gilberto Gomes, Diamantino, David. Antrenor: Raul Aguas.

Universitatea Craiova: Lung – Negrilă, Săndoi, Gică Popescu, Mănăilă, Adrian Popescu, Rada, Ciurea (46 Ghiţă), Badea, Geolgău (68 Irimescu), Vancea. Antrenor: Constantin Oţet.

Arbitru: Oliver Donnely (Irlanda de Nord).

Cosmin Staicu / Autor
Aventura în presa sportivă a început-o în 2002, imediat după absolvirea Facultăţii de Istorie, Filologie şi Geografie din cadrul Universităţii din Craiova. În detrimentul unei cariere de cadru didactic, a ales marea pasiune, sportul. Visul de copil, de a fi fotbalist al Universităţii ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ce a pățit Marian Godina în timpul unei percheziții. Ce obiect a găsit pe noptiera suspectului peste care a intrat în casă
Ce a pățit Marian Godina în timpul unei percheziții. Ce obiect a găsit pe noptiera suspectului peste care a intrat…
Adrian Mutu și Daniel Niculae la Hermannstadt, Marius Măldărășanu la Sepsi?!
Adrian Mutu și Daniel Niculae la Hermannstadt, Marius Măldărășanu la Sepsi?!
Elodia trăiește?! Mama lui Cristian Cioacă șochează! Unde ar fi nora ei, de fapt?!
Elodia trăiește?! Mama lui Cristian Cioacă șochează! Unde ar fi nora ei, de fapt?!
Ce se mai aude de Silkeborg, echipa care a i-a dat 10 lui FCSB în mandatul lui Nicolae Dică
Ce se mai aude de Silkeborg, echipa care a i-a dat 10 lui FCSB în mandatul lui Nicolae Dică
OFICIAL | Laurenţiu Reghecampf a semnat
OFICIAL | Laurenţiu Reghecampf a semnat
Şumudică nu înţelege cum Becali a renunţat la un asemenea fotbalist:
Şumudică nu înţelege cum Becali a renunţat la un asemenea fotbalist: "Eu n-am văzut în viaţa mea aşa ceva". Reacţia…
Dieta STRICTĂ pe care o respectă Maia Sandu. Ce mănâncă zilnic președinta Republicii Moldova, pentru a se menține la 45 de kg
Dieta STRICTĂ pe care o respectă Maia Sandu. Ce mănâncă zilnic președinta Republicii Moldova, pentru a se menține la 45…
Viviana Sposub, imagini cu burtică de gravidă! Fanii sunt în culmea fericirii! ”Sarcina ușoară și multă sănătate”
Viviana Sposub, imagini cu burtică de gravidă! Fanii sunt în culmea fericirii! ”Sarcina ușoară și multă sănătate”
BANCUL ZILEI. – Bulă, de acum o să înveți 25 de ore pe zi!
BANCUL ZILEI. – Bulă, de acum o să înveți 25 de ore pe zi!
Ce salariu are un român din Germania, după 6 ani de muncă:
Ce salariu are un român din Germania, după 6 ani de muncă: "E corectă viața? Mă întorc în România"
OZN văzut în BUCUREȘTI?! Un fost oficial de la Pentagon a dezvăluit că...
OZN văzut în BUCUREȘTI?! Un fost oficial de la Pentagon a dezvăluit că...
Gigi Becali a fost aproape de o afacere uriaşă cu Donald Trump! Ce plan avea miliardarul american în România
Gigi Becali a fost aproape de o afacere uriaşă cu Donald Trump! Ce plan avea miliardarul american în România
Gigi Becali și-a băgat ginerele în anchetă după dezvăluirile din CANCAN! Milionarul i-a întocmit rechizitoriul monden lui Mincu și…
Gigi Becali și-a băgat ginerele în anchetă după dezvăluirile din CANCAN! Milionarul i-a întocmit rechizitoriul monden lui Mincu și…
Mama lui Cristian Cioacă spune adevărul după 17 ani. Unde se află Elodia
Mama lui Cristian Cioacă spune adevărul după 17 ani. Unde se află Elodia
Mama lui Cristian Cioacă, convinsă că Elodia este în viață:
Mama lui Cristian Cioacă, convinsă că Elodia este în viață: "Într-un loc izolat, pensiunea familiei sale". De ce ar fi…
Accident teribil pe DN15! Vedeta a murit pe loc
Accident teribil pe DN15! Vedeta a murit pe loc
Cel mai bun mouse pentru jucătorii de titluri eSports
Cel mai bun mouse pentru jucătorii de titluri eSports
Dulapurile lui Ronaldo, Beckham şi Zidane din vestiarul lui Real Madrid, scoase la licitaţie
Dulapurile lui Ronaldo, Beckham şi Zidane din vestiarul lui Real Madrid, scoase la licitaţie
Noul SUV Suzuki Vitara este interensat... DETALIUL care însă ar putea bloca vânzările
Noul SUV Suzuki Vitara este interensat... DETALIUL care însă ar putea bloca vânzările
Maria Popovici a devăluit ce i-a revenit în urma partajului: „Farfuriile sunt la mine toate...”
Maria Popovici a devăluit ce i-a revenit în urma partajului: „Farfuriile sunt la mine toate...”
×